catre chipul din oglinda..

Cum stai in rama si te uiti
Atat de trist la mine,
Ma-ntreaba ochii tai mirati:
„Ma mai cunosti, straine?“
„Uratule, nu te cunosc!
Prea palid esti la fata
Si prea bolnavi ard ochii tai,
Privirea lor ma-ngheata…
Ca te stiam copil nebun,
Crescut in vant si soare,
Obrazul rumen, ochii vii
Si gura zambitoare.
Natura toata se-nchina,
Ascultatoare tie:
Aveai palat un crang intreg
Si-o lunca-mparatie!
De-acolo, intr-o zi, te-au dus
Intre straini, departe,
Sa uzi cu lacrimi de copil
O uracioasa carte.
Dar anii lungi, ducand cu ei
Pustiu-nvataturii,
N-au stins vapaia ochilor,
Nici zambetele gurii.
Stiai sa canti si sa iubesti,
Pornit pe ras si glume…
Dar tot avantul tau pieri
Cand ai intrat in lume.
Asa pesemne-ai fost ursit
Sa suferi prea devreme.
Si gura ta, nici chiar acum,
Nu stie sa blesteme!
…………….
Usor pastreaza urmele
De pasi adanci nisipul.
Ci sufletul meu nu-i asa
Cum mi-l arata chipul:
Veninul suferintelor
In piept sa mi se stranga,
Eu vreau sa rad!… Dar ochii tai
Au inceput sa planga.

dormi??

Dormi, sufletul meu? te-ai culcat?
Plouă şi singur mi s-a urît.
Vreau să nu te supăr.
Te-am văzut citind la lampă
Şi n-am băgat de seamă
Când ai închis oblonul din grădină,
Tărcat cu dungi egale de lumină.

Am bătut încet în fereastră
Şi iar am bătut, mai tare,
Şi am intrat în încăperea ta.
Curată rînduială!
Cartea sta deschisă la pagina albă:
Toate paginile cărţii erau albe.
Ce citeai tu într-o carte fără slove?

Patul era nedesfăcut.
Cearşaful nou, perina proaspătă.
Unde ai plecat?
Unde umbli noaptea singuratec?
Încălţămintea ţi-este neatinsă.
Nu e gunoi la tine.
Te-mbraci în cămaşă de piatră
Şi te încingi cu funie de-argint.
Tu n-ai nici sudoare,
Nici praf, nici scuipat.

Un ac îmi înglodeşte inima străpunsă,
Medicule fără de prihană.
Sau e un cui de la Crucificat
Sau un ghimpe din cununa lui.
Vindecă-mă, suflete.
Vin-acasă, suflete.
Adu leacuri, suflete.

si totusi..

si totusi Doamne eu nu pot
si totusi Doamne eu nu stiu
s-ascund al sufletului pot
slujbas de masluiri sa fiu

ma joc ca un calau pe scena,
sunt a cruzimilor paiata
dar daca s-ar dechide-o vena
lacrimi mi-ar inflori pe fata

ma straduiesc mereu sa par
ma straduiesc mereu sa fiu
dar este iata prea tarziu
oriunde tigve fara har
sperie-n jur sufletul viu..

ironie..

Hai.. trezeste-te,
Mai ai putin timp..
Inca vezi?
Degraba trece..
Auzi?
N-o s-o mai poti…
Vorbesti?
Amutesti in cateva clipe…
Mergi?
Nu mai ai mult…
Zambesti?
De unde ca e iluzie..
Simti?
Nu ai cum-esti nesimtit..
Gandesti?
Doar ti se pare..
Visezi?
Prostie..
Aberezi cu ochii inchisi..
Inca mai speri?
E inutil..
Oricum esti trecut…
Dormi??
Scoala-te ca ninge…
E ultima ta sansa
Sa mai strangi de gat inocenta..
Admira fulgii ca nu mai apuci primavara..

voi, oameni..

Ieşiţi oameni din case, la uşã, în prag
Priviţi cum se risipeşte tot ce am drag.
Veniţi sã m-ajutaţi. Hai cã m-ajut şi eu
Strângeţi vã rog, puţin câte puţin sufletul meu.
Dintr-o greşealã mi-a scãpat din colivie
Sper în zadar, înapoi la mine sã vie
Chiar de-ar pica din nori n-ar mai fi complet
“Uitaţi! a-nceput sã plouã din cer …..cu suflet!”
“Adunaţi, vã rog, picãturile de ploaie,
Nu le lãsaţi sã curgã pe stradã şiroaie.
Staţi! Nu cãlcaţi indiferenţi pe ele;
Sunt fãcute din toate sentimentele mele!”
Şi-aleargã trupul meu sãracul
În van, ca turbatul.
Se loveşte de ziduri şi munţi
Ba nu! Sunt oameni, din ce in ce mai mulţi!
Au ieşit din case, au trecut de prag
Se uitã la câmpul cel verde şi lor drag
Gândesc cã de la atâta ploaie cereascã,
Pãmântul va face holda sã rodeascã.
Ochii trupului meu se uitã trişti
La oamenii cei reci şi egoişti,
Aproape c-ar vrea sã renunţe
Sufletul sã-şi cruţe.

nimic..

O, daca n-ai nimic a-mi spune
De ce alergi in calea mea,
De ce surazi cand tu stii bine
Cat farmec porti pe buza ta?
O, daca n-ai nimic a-mi spune
De ce imi strangi mana trosnind,
De ce privindu-ma pe mine
Tresari adesea suspinand?
De vrei sa uiti a mea iubire
De ce ma urmaresti mereu,
De ce agiti a mea simtire,
Ori vrei sa mor de dorul tau?
Nu plange ca te-am dat uitarii
Si nici nu plage ca te las,
Sosit-a timpul despartirii
Si ora bunului ramas…
Se rupe un lant plin de tarie
Ca firul cel mai subtirel
Cand soarta vrea asa sa fie,
Zadarnic vrei sa faci altfel
Si nu mai e nimic in stare
Sa-ntoarca vremile-napoi
Si-acea iubire-atat de mare
Ce-a fost odata intre noi.
Ramai tu doar, ramai cu bine,
Ramai cu suflet linistit,
Un dor se duce, altul vine
Si vei uita ca te-am iubit…

sah..

Eu mut o zi alba,
El muta o zi neagra.
Eu inaintez un vis,
El mi-l ia la razboi.
El imi ataca plamanii,
Eu ma gandesc un an la spital,
Fac o combinatie stralucita
Si-i castig o zi neagra.
El muta o nenorocire
Si ma ameninta cu cancerul
(Care merge deocamdata in forma de cruce)
Dar eu ii pun in fata o carte
Si-l silesc sa se retraga.
Ii mai castig cateva piese,
Dar,uite,jumatate din viata mea
E scoasa pe margine.
- O sa-ti dau sah si-ti pierzi optimismul,
Imi spune el.
- Nu-i nimic, glumesc eu,
Fac rocada sentimentelor.
In spatele meu sotia, copiii,
Soarele, luna si ceilalti chibiti
Tremura pentru orice miscare a mea.

Eu imi aprind o tigara
Si continui partida.

pierderea ochiului..

As ciocani cu unghia pâna când
n-as mai avea unghie,
si cu degetul pâna când
mi s-ar toci.
Dar a venit la mine
orbul si mi-a spus:
“Lasa-ti, frate, unghia-n pace,
daca ai cumva un ochi
în vârful ei,
de ce sa-l spargi?”
Si totusi si totusi
poarta asta, dintre mine si tine,
trebuie zguduita de cineva.

dreptul la timp..

Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se mişcă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad inainte.
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.

eclipsa..

iar ea, ea zambi cu-n zambet rece de parca-i simtea raceala in ochi, stia, era de stiut ca toamna-i va ingheta, ca ma apoi va ninge peste tot ce-au cladit si ca vor trece peste ani pe strazi paralele, ea, cu vise stinse parca de-ntuneric, iar el, el privind in gol ca intr-un glob de cristal in care vedea lumea dar n-o auzea, cel putin de data asta,gandi la ce-a fost si linistindu-se rosti pe-un ton arogant:"nu puteai fi tu, ar fi fost o poveste iar eu, eu nu cred in povesti..si totusi de ce n-ai terminat ce-ai inceput??" ca fiind intr-un gand ea lasa sa se auda: " doar pentru ca nu crezi in povesti" ..ea luna iar el soarele, dupa ani de alergari pentru scurt timp ii vedeai zambind in eclipsa cu gandul la trecut, nu puteau fi ei pentru ca le era prea greu..ea trista si visatoare iar el, el diferit..my own-am si eu momente si momente.

vei plange mult, ori vei zambi??

Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"

lectie despre cub..

Se ia o bucata de piatra,
se ciopleste cu o dalta de sange,
se lustruieste cu ochiul lui Homer,
se razuieste cu raze
pana cubul iese perfect.
Dupa aceea se saruta de nenumarate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
si mai ales cu gura infantei.
Dupa aceea se ia un ciocan
si brusc se farama un colt de-al cubului
Toti, dar absolut toti zice-vor:
-Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colt sfaramat.

amintire..

Cand zarva zilei se preface-n soapte,
Si-n piatele, de liniste-acum pline,
Si-asterne umbra stravezia noapte,
Iar somnul cu rasplata trudei vine,
Atunci incepe truda mea si chinul,
Si ceasurile picura-n tacere:
In nemiscarea noptii simt veninul
Mustrarilor arzand pan' la durere.
In cugetul meu trist, noian de vise,
Sfasietoare ganduri s-au ivit.
Iar amintirea iese din abise
Rostogolindu-si ghemul nesfarsit.
Si recitindu-mi viata mea in sila
Blestem si ma cutremur, plang amar,
Dar randurile triste de pe fila
Rasar prin panza lacrimilor iar.

bate..

Bate, si eu stiu ca bate si vreau eu sa bata.
Bate si-o aud intruna si nu mai vreau sa bata
De fiecare data, ca-ntaia data.
De fiecare data, ca ultima data.
N-are culoare, n-are, ca miezul de piatra,
ca miezul pietrei, de-ar batea miezul de piatra.
Nimeni n-a vazut-o niciodata
Mint cei care spun c-au vazut-o vreodata..
Ea bate, si eu stiu ca bate, si vreau eu sa bata.
O aud intruna, pana nu mai vreau sa bata.
Dar auzul meu si ea sunt doar o bucata,
un singur bloc de piatra nedespicata..