toamna

Strabatem iarasi parcul, la pas, ca mai nainte.

Cararile-nvelite-s cu palide-oseminte.

Aceeas banca-n frunze ne-asteapta la fantani.

Doi ingeri duc beteala fantanilor pe mani.


Ne-am asezat alaturi si bratu-i m-a cuprins.

Un luminis in mine parea ca s-ar fi stins.

Ma-ndrept incet spre mine si sufletul mi-l caut

Ca orbul, ca sa cante, sparturile pe flaut.


Vreau sa-mi ridic privirea si vreau sa-i mangai ochii…

Privirea intarzie pe panglicile rochii.

Vreau degetui usure sa-l iau sa i-l dezmierd…

Orice vroiesc ramane indeplinit pe sfert.


Dar ce nu pot pricepe? Ea pricepu, de plange?

Apusul isi intoarce cirezile prin sange.

O! ma ridic, pe suflet s-o strang si s-o sarut -

Dar bratele, din umeri, le simt ca mi-au cazut.


Si de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, inc-o data

S-aplec la sarutare o frunte vinovata

Sa-nvingem iaras vremea dintr-o-ntarire noua

Si sa-nviem adancul izvoarelor de roua.


Si cum scoboara noaptea, altdata asteptata,

Imi pare veche luna - si steaua ce se-arata ,

Ca un parete de-arme, cu care-as fi vanat.

Si fara glas, cu luna, si noi ne-am ridicat..

toamna..

Rasuna din margini de targ
Un bangat puternic de arma;
E toamna... metalic s-aud
Gornistii, in fund, la cazarma.

S-aude si-un clopot de scoala,
E vant, si-i pustiu, dimineata;
Hartii si cu frunze, de-a valma,
Fac roata-n varteje, pe-o piata.

Se uita in zari catedrala,
Cu turnu-i sever si trufas;
Gradina orasului plange,
Si-arunca frunzisu-n oras.

Si vine,ca-n vremi de demult,
Din margini, un bucium de-alarma,
E toamna... metalic s-aud
Gornistii, in fund, la cazarma..

emotie de toamna..

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mă apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare..

contraste..

Sunt bucurii care-ntristează,
Sunt întristări ce fericesc,
Sunt zile fără de lumină
Şi nopţi adânci ce strălucesc.

Sunt adevăruri ce doboară
Şi sunt minciuni care ridică,
Sunt împăraţi, atotputernici
Ce însă tremură de frică.

Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă,
Dar când s-au stins parcă n-au fost,
Palate care nu pot ţine
Cât o cocioabă adăpost.

Sunt oameni albi pe dinafară,
Dar negri în adâncul lor
Şi negri în afară, negri,
Da-n ei de-un alb strălucitor.

Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea,
Dar şi amaruri ce-ndulcesc
Sunt nedreptăţi care îndreaptă,
Dreptăţi care nedreptăţesc.

Sunt multe contradicţii, multe:
Sunt uri adânci ce nasc iubiri,
Sunt suferinţi ce-aduc lumină
Şi fericiri nefericiri!..

solitudine..

A zilei pleoapa-ncet se lasa
Si noaptea e la inceput,
Aprind luminile in casa,
In suflet totul e tacut.

Tacere e in jurul meu,
Nici o fiinta pe aproape,
Doar Bunul Dumnezeu si eu,
Si amintiri... nenumarate.

O mare de singuratate,
Sau solitudine, ce-o fi?
Eu sunt aici, ei sunt departe
In orice timp, in orice zi.

E dorul meu sfasietor,
Pasesc spre MAINE cu sfiala,
Se-aprinde-un gand ratacitor
Si alte mii, vin in navala..

un joc de cuvinte..

O foaie albă, un creion negru,

O mină tocită, un gând funebru

Un vers monoton, o rimă pierdută,

Un vis încâlcit şi-o privire mută.

Un amănunt, un secret,

O carte deschisă, un mic poet,

O melodie simfonică, un dans de penel,

O cireaşă cu aromă de caramel.

Un nor de soare, o ploaie de stele

Un picur de speranţă în visele mele,

O zi luminată de ochiul unui mac,

O noapte cronometrată de-un ceas,

Tic, tac..

optimism de pesimist..

Să fii printre oameni, să râzi, să vorbeşti
Şi glume şi basme senin să rosteşti
Şi, totuşi, în tine, trăgând tot mai greu,
Să fiarbă tristeţea şi sila mereu.

Prin lume să umbli, cu zâmbet curat,
De tot ce-i prin preajmă să fii fermecat
Şi sfaturi de aur la semeni să arunci –
Când nu ştii de unde – şi unde te duci.

Să fii optimist, să fii foarte-atent,
Nicicum, niciodată, să nu pari absent -
Când singurătatea te sapă avan
Şi somnul ţi-e, zilnic, feroce duşman,

Şi sigur pe tine, să-arăţi orişicând,
Jignirea şi ura s-o-ntâmpini zâmbind -
Când vremea te-mpinge, parşiv, spre neant
Şi toţi cei de-aproape te-njură savant.

Răbdarea să-ţi fie la cheie breloc,
Să crezi în visare, să crezi în noroc -
Când tu ştii, prea bine, că totu-i meschin
Şi scârbe, în valuri, din zare tot vin...

În lumea aceasta, prea plină de proşti,
De vrei să fii sincer – doar ura cunoşti
Şi singur, în tine, te-nchizi tot mai des -
La mijloc, e-n toate, vulgar interes.

Iubirea-i o vorbă, rostită cu sârg –
Dar goală de sensuri, când ura dă-n pârg...
Hai, suflete, ajungă-ţi atâta bocit –
Amestecă-te-n humă - şi pari fericit!!