catre chipul din oglinda..

Cum stai in rama si te uiti
Atat de trist la mine,
Ma-ntreaba ochii tai mirati:
„Ma mai cunosti, straine?“
„Uratule, nu te cunosc!
Prea palid esti la fata
Si prea bolnavi ard ochii tai,
Privirea lor ma-ngheata…
Ca te stiam copil nebun,
Crescut in vant si soare,
Obrazul rumen, ochii vii
Si gura zambitoare.
Natura toata se-nchina,
Ascultatoare tie:
Aveai palat un crang intreg
Si-o lunca-mparatie!
De-acolo, intr-o zi, te-au dus
Intre straini, departe,
Sa uzi cu lacrimi de copil
O uracioasa carte.
Dar anii lungi, ducand cu ei
Pustiu-nvataturii,
N-au stins vapaia ochilor,
Nici zambetele gurii.
Stiai sa canti si sa iubesti,
Pornit pe ras si glume…
Dar tot avantul tau pieri
Cand ai intrat in lume.
Asa pesemne-ai fost ursit
Sa suferi prea devreme.
Si gura ta, nici chiar acum,
Nu stie sa blesteme!
…………….
Usor pastreaza urmele
De pasi adanci nisipul.
Ci sufletul meu nu-i asa
Cum mi-l arata chipul:
Veninul suferintelor
In piept sa mi se stranga,
Eu vreau sa rad!… Dar ochii tai
Au inceput sa planga.

dormi??

Dormi, sufletul meu? te-ai culcat?
Plouă şi singur mi s-a urît.
Vreau să nu te supăr.
Te-am văzut citind la lampă
Şi n-am băgat de seamă
Când ai închis oblonul din grădină,
Tărcat cu dungi egale de lumină.

Am bătut încet în fereastră
Şi iar am bătut, mai tare,
Şi am intrat în încăperea ta.
Curată rînduială!
Cartea sta deschisă la pagina albă:
Toate paginile cărţii erau albe.
Ce citeai tu într-o carte fără slove?

Patul era nedesfăcut.
Cearşaful nou, perina proaspătă.
Unde ai plecat?
Unde umbli noaptea singuratec?
Încălţămintea ţi-este neatinsă.
Nu e gunoi la tine.
Te-mbraci în cămaşă de piatră
Şi te încingi cu funie de-argint.
Tu n-ai nici sudoare,
Nici praf, nici scuipat.

Un ac îmi înglodeşte inima străpunsă,
Medicule fără de prihană.
Sau e un cui de la Crucificat
Sau un ghimpe din cununa lui.
Vindecă-mă, suflete.
Vin-acasă, suflete.
Adu leacuri, suflete.

si totusi..

si totusi Doamne eu nu pot
si totusi Doamne eu nu stiu
s-ascund al sufletului pot
slujbas de masluiri sa fiu

ma joc ca un calau pe scena,
sunt a cruzimilor paiata
dar daca s-ar dechide-o vena
lacrimi mi-ar inflori pe fata

ma straduiesc mereu sa par
ma straduiesc mereu sa fiu
dar este iata prea tarziu
oriunde tigve fara har
sperie-n jur sufletul viu..

ironie..

Hai.. trezeste-te,
Mai ai putin timp..
Inca vezi?
Degraba trece..
Auzi?
N-o s-o mai poti…
Vorbesti?
Amutesti in cateva clipe…
Mergi?
Nu mai ai mult…
Zambesti?
De unde ca e iluzie..
Simti?
Nu ai cum-esti nesimtit..
Gandesti?
Doar ti se pare..
Visezi?
Prostie..
Aberezi cu ochii inchisi..
Inca mai speri?
E inutil..
Oricum esti trecut…
Dormi??
Scoala-te ca ninge…
E ultima ta sansa
Sa mai strangi de gat inocenta..
Admira fulgii ca nu mai apuci primavara..

voi, oameni..

Ieşiţi oameni din case, la uşã, în prag
Priviţi cum se risipeşte tot ce am drag.
Veniţi sã m-ajutaţi. Hai cã m-ajut şi eu
Strângeţi vã rog, puţin câte puţin sufletul meu.
Dintr-o greşealã mi-a scãpat din colivie
Sper în zadar, înapoi la mine sã vie
Chiar de-ar pica din nori n-ar mai fi complet
“Uitaţi! a-nceput sã plouã din cer …..cu suflet!”
“Adunaţi, vã rog, picãturile de ploaie,
Nu le lãsaţi sã curgã pe stradã şiroaie.
Staţi! Nu cãlcaţi indiferenţi pe ele;
Sunt fãcute din toate sentimentele mele!”
Şi-aleargã trupul meu sãracul
În van, ca turbatul.
Se loveşte de ziduri şi munţi
Ba nu! Sunt oameni, din ce in ce mai mulţi!
Au ieşit din case, au trecut de prag
Se uitã la câmpul cel verde şi lor drag
Gândesc cã de la atâta ploaie cereascã,
Pãmântul va face holda sã rodeascã.
Ochii trupului meu se uitã trişti
La oamenii cei reci şi egoişti,
Aproape c-ar vrea sã renunţe
Sufletul sã-şi cruţe.

nimic..

O, daca n-ai nimic a-mi spune
De ce alergi in calea mea,
De ce surazi cand tu stii bine
Cat farmec porti pe buza ta?
O, daca n-ai nimic a-mi spune
De ce imi strangi mana trosnind,
De ce privindu-ma pe mine
Tresari adesea suspinand?
De vrei sa uiti a mea iubire
De ce ma urmaresti mereu,
De ce agiti a mea simtire,
Ori vrei sa mor de dorul tau?
Nu plange ca te-am dat uitarii
Si nici nu plage ca te las,
Sosit-a timpul despartirii
Si ora bunului ramas…
Se rupe un lant plin de tarie
Ca firul cel mai subtirel
Cand soarta vrea asa sa fie,
Zadarnic vrei sa faci altfel
Si nu mai e nimic in stare
Sa-ntoarca vremile-napoi
Si-acea iubire-atat de mare
Ce-a fost odata intre noi.
Ramai tu doar, ramai cu bine,
Ramai cu suflet linistit,
Un dor se duce, altul vine
Si vei uita ca te-am iubit…

sah..

Eu mut o zi alba,
El muta o zi neagra.
Eu inaintez un vis,
El mi-l ia la razboi.
El imi ataca plamanii,
Eu ma gandesc un an la spital,
Fac o combinatie stralucita
Si-i castig o zi neagra.
El muta o nenorocire
Si ma ameninta cu cancerul
(Care merge deocamdata in forma de cruce)
Dar eu ii pun in fata o carte
Si-l silesc sa se retraga.
Ii mai castig cateva piese,
Dar,uite,jumatate din viata mea
E scoasa pe margine.
- O sa-ti dau sah si-ti pierzi optimismul,
Imi spune el.
- Nu-i nimic, glumesc eu,
Fac rocada sentimentelor.
In spatele meu sotia, copiii,
Soarele, luna si ceilalti chibiti
Tremura pentru orice miscare a mea.

Eu imi aprind o tigara
Si continui partida.