toamna

Strabatem iarasi parcul, la pas, ca mai nainte.

Cararile-nvelite-s cu palide-oseminte.

Aceeas banca-n frunze ne-asteapta la fantani.

Doi ingeri duc beteala fantanilor pe mani.


Ne-am asezat alaturi si bratu-i m-a cuprins.

Un luminis in mine parea ca s-ar fi stins.

Ma-ndrept incet spre mine si sufletul mi-l caut

Ca orbul, ca sa cante, sparturile pe flaut.


Vreau sa-mi ridic privirea si vreau sa-i mangai ochii…

Privirea intarzie pe panglicile rochii.

Vreau degetui usure sa-l iau sa i-l dezmierd…

Orice vroiesc ramane indeplinit pe sfert.


Dar ce nu pot pricepe? Ea pricepu, de plange?

Apusul isi intoarce cirezile prin sange.

O! ma ridic, pe suflet s-o strang si s-o sarut -

Dar bratele, din umeri, le simt ca mi-au cazut.


Si de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, inc-o data

S-aplec la sarutare o frunte vinovata

Sa-nvingem iaras vremea dintr-o-ntarire noua

Si sa-nviem adancul izvoarelor de roua.


Si cum scoboara noaptea, altdata asteptata,

Imi pare veche luna - si steaua ce se-arata ,

Ca un parete de-arme, cu care-as fi vanat.

Si fara glas, cu luna, si noi ne-am ridicat..

toamna..

Rasuna din margini de targ
Un bangat puternic de arma;
E toamna... metalic s-aud
Gornistii, in fund, la cazarma.

S-aude si-un clopot de scoala,
E vant, si-i pustiu, dimineata;
Hartii si cu frunze, de-a valma,
Fac roata-n varteje, pe-o piata.

Se uita in zari catedrala,
Cu turnu-i sever si trufas;
Gradina orasului plange,
Si-arunca frunzisu-n oras.

Si vine,ca-n vremi de demult,
Din margini, un bucium de-alarma,
E toamna... metalic s-aud
Gornistii, in fund, la cazarma..

emotie de toamna..

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mă apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare..