m-a strigat cineva?

Totul e indoielnic
Chiar si ochii acei.
Poate nu-s ai iubitei,
Poate-ai altei femei.
Totul e indoielnic
Chiar si rana.
Poate ca nu o port eu,
Poate ca mama.
Totul e indoielnic
Chiar si izvorul.
Poate ca nu el se-aude,
Poate ca dorul..

te astept: intra!!

Doamne, inima nu mi-e bună de nici o treabă,
Prea am ţinut-o-n piept numai podoabă!...
N-am pus-o la lucru, n-am dat-o la şcoală;
Am cruţat-o...şi mi-a rămas nepricepută, goală.
Am crescut-o mai rău ca pe prinţese:
Nu stăruie-n nimic, nu coase, nu ţese.
Voinică, se plânge că oboseşte-ndată:
Inimă fără de rost, inimă răsfăţată.
Crdeam că aşa trebuie: poeţii
Să-şi poarte inima mai presus de greul vieţii!
Dar iată, acum mi-e plină de toane si nazuri,
Stă numai de dragoste, îmi face doar necazuri.
Sare, s-aprinde, o apucă atacuri
Ca nu-i dau raiul, scări la cer, punţi peste veacuri!
...Doamne, eu nu mai izbutesc s-o îndrept.
Numai singur Tu de-acum poţi...Te aştept.
Intră, Doamne, acolo, la ea în piept.

contemporan..

Nu mã-nspaimânta cerul, nici pamântul;
Pe unul calc, pe celalalt il strapung;
Sunt slab, samânta care-o sufla vântul
Pe stepele vietii indelung,
Dar el mã sufla unde vreau s-ajung!
Chiar daca esti la infinit de mine,
Dar stiu ca esti si-Ti cat Imparatia,
Nu-mi mai traiesc în van nimicnicia.
O, Doamne, sunt contemporan cu Tine
Si sunt contemporan cu Vesnicia.

la rascruce..

In suflet, ca pe-o cale pustie, sunt rascruci,
Intretaieri de drumuri salbatice, straine,
Ducand spre patru colturi…Pe care sa apuci?
Meleagurile-s rele si nimeni nu-i cu tine.
Raspantia e moarta, si cati s-au perindat
Nu ti-au lasat o urma, un semn care s-arate
De-a nimerit vreunul pe drumu-adevarat…
Doar cruci fara de slove de-a lungu-s presarate.
Un han, din care nuami peretii-au mai ramas,
Cu hruba parasita, un put far izvoare
Si-u plop uscat alturi, ca o spanzuartoare,
Iti spun ca nu e loc facut pentru popas.
Te simti pierdut departe…rascrucile-s pustii,
si-ai vrea sa fugi din aste paragini blestemate.
…In suflet sunt prapastii: ajungi fara sa stii
Si soavai la o furca de drumuri neumblate.

biografie..

Unde şi când m-am ivit în lumină nu ştiu,
din umbră mă ispitesc singur să cred
că lumea e o cântare.
Străin zâmbind, vrăjit suind,
în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare.
Câteodată spun vorbe cari nu mă cuprind,
câteodată iubesc lucruri cari nu-mi răspund.
De vânturi şi isprăvi visate îmi sunt
ochii plini,
de umblat umblu ca fiecare:
când vinovat pe coperişele iadului,
când fără păcat pe muntele cu crini.
Închis în cercul aceleiaşi vetre
fac schimb de taine cu strămoşii,
norodul spălat de ape subt pietre.
Seara se-ntâmplă mulcom s-ascult
în mine cum se tot revarsă
poveştile sângelui uitat de mult.
Binecuvânt pânea şi luna.
Ziua trăiesc împrăştiat cu furtuna.

Cu cuvinte stinse în gură
am cântat şi mai cânt marea trecere,
somnul lumii, îngerii de ceară.
De pe-un umăr pe altul
tăcând îmi trec steaua ca o povară..

cad frunze..

Cad frunzele şi cad ca de departe, parcă
s-ar veşteji în ceruri grădini îndepărtate;
cu gesturi de negare cad mereu.

Şi cade-n nopţi adânci pământul greu
de lângă stele în singurătate.

Noi toţi cădem. Mâna de acolo cade.
Şi altele, şi toate, rând pe rând.

Dar este Unul care ţine-n mână
căderea asta nesfârşit de blând.

Stă sufletul fără iubire..

Stă sufletul fără iubire, ca o fântână părăsită,
C-un pic de apă-n fund, sălcie, sub năruirea de pereţi ...
Stă-n marginea de drum fântâna netrebnică şi oropsită,
Cşci nimeni n-o mai cercetează; găleata-i spânzură dogita
Şi-n ghizdurile putrezite cresc brusturi şi-nfloresc bureţi.

Stă sufletul fără iubire, pustiu, ca mărul fără roade,
Paraganit într-o livadă şi plin de lacome omizi,
Ce-l năpădesc în primăvară şi toată frunza încet o roade
Şi toată floarea, otrăvită, se scutură curând şi cade,
Lăsându-i crengile uscate ca nişte sterpe palamizi.

Stă sufletul fără iubire cum stă o vatră ruinată,
Ca un cuptor surpat de vremuri, fără de vad şi fără foc,
La care nimeni nu duce aluatul proaspăt în covată
Să-l rumenească pe-ndelete dogoarea jarului, uscată,
Şi să-l prefacă-n dulce azimi, mirositoare, ce se coc.

dimineata..

O cafea neagra...si-o ploaie de gheata
Când spiritul mai arde culori în odaie
O privire pe-o carte, pe straie
Si pasul ma îndruma în dimineata

Cum frigul tremurând ca o veste,
Tot fuge de-al meu si de-al tau...
Tot mai mult am ramas cu ce este,
Si ploua cu-o parere de rau.

Am uitat daca merg...înca tot mai iubesc...
Am ajuns la timp, ocup si un loc.
Dar gândul apasa cu greul sau bloc...
E numai vedere...nu mai pot sa vorbesc..

nu poate sa fie totul din matase si satin, de asta tot ce-i frumos dureaza putin..

everybody looks for a paradise on earth..

stone..

treci prin viata cu o piatra in mana, pietrele pot fi lustruite bine, dar efectul este acelasi: il vor omora pe acela caruia i-au fost destinate..

..si totusi mai visam in tacere..

mereu..

Mereu aripile se frâng
Mereu ţărâna asta speră
Mereu pe trista noastră sferă
Obrajii râd şi ochii plâng
Heruvi de o zi crescuţi în seră
Ne prăbuşim în câte un crâng
Mereu aripile se frâng
Mereu ţărâna asta speră
Aşa venim din eră în eră
Ba spânzuraţi de un zbor nătâng
Ba sfâşiaţi de vreo himeră
Mereu ţărâna asta speră
Mereu aripile se frâng.

unul dintre cele mai dificile lucruri, este sa ai dreptate si sa nu ranesti pe nimeni cu asta..

trist

si iar toate-s triste, si azi ca si ieri, potop de dureri..si visul apune in negru destin, si vremuri mai bune, nu vin, nu mai vin, si nici mangaieri..si iar toate's triste, si azi ca si ieri..

everything causes a scar, living, causes a scar..

what if nothing exists and we're all in somebody's dream?!

detaliile fac diferenta, toti sunt normali pana ajungi sa-i cunosti..

Nimeni nu-si da osteneala sa convinga atunci cand poate sa porunceasca..

God wasn't in the mood today..

how common is a common man??

toamna

Strabatem iarasi parcul, la pas, ca mai nainte.

Cararile-nvelite-s cu palide-oseminte.

Aceeas banca-n frunze ne-asteapta la fantani.

Doi ingeri duc beteala fantanilor pe mani.


Ne-am asezat alaturi si bratu-i m-a cuprins.

Un luminis in mine parea ca s-ar fi stins.

Ma-ndrept incet spre mine si sufletul mi-l caut

Ca orbul, ca sa cante, sparturile pe flaut.


Vreau sa-mi ridic privirea si vreau sa-i mangai ochii…

Privirea intarzie pe panglicile rochii.

Vreau degetui usure sa-l iau sa i-l dezmierd…

Orice vroiesc ramane indeplinit pe sfert.


Dar ce nu pot pricepe? Ea pricepu, de plange?

Apusul isi intoarce cirezile prin sange.

O! ma ridic, pe suflet s-o strang si s-o sarut -

Dar bratele, din umeri, le simt ca mi-au cazut.


Si de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, inc-o data

S-aplec la sarutare o frunte vinovata

Sa-nvingem iaras vremea dintr-o-ntarire noua

Si sa-nviem adancul izvoarelor de roua.


Si cum scoboara noaptea, altdata asteptata,

Imi pare veche luna - si steaua ce se-arata ,

Ca un parete de-arme, cu care-as fi vanat.

Si fara glas, cu luna, si noi ne-am ridicat..

toamna..

Rasuna din margini de targ
Un bangat puternic de arma;
E toamna... metalic s-aud
Gornistii, in fund, la cazarma.

S-aude si-un clopot de scoala,
E vant, si-i pustiu, dimineata;
Hartii si cu frunze, de-a valma,
Fac roata-n varteje, pe-o piata.

Se uita in zari catedrala,
Cu turnu-i sever si trufas;
Gradina orasului plange,
Si-arunca frunzisu-n oras.

Si vine,ca-n vremi de demult,
Din margini, un bucium de-alarma,
E toamna... metalic s-aud
Gornistii, in fund, la cazarma..

emotie de toamna..

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mă apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare..

contraste..

Sunt bucurii care-ntristează,
Sunt întristări ce fericesc,
Sunt zile fără de lumină
Şi nopţi adânci ce strălucesc.

Sunt adevăruri ce doboară
Şi sunt minciuni care ridică,
Sunt împăraţi, atotputernici
Ce însă tremură de frică.

Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă,
Dar când s-au stins parcă n-au fost,
Palate care nu pot ţine
Cât o cocioabă adăpost.

Sunt oameni albi pe dinafară,
Dar negri în adâncul lor
Şi negri în afară, negri,
Da-n ei de-un alb strălucitor.

Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea,
Dar şi amaruri ce-ndulcesc
Sunt nedreptăţi care îndreaptă,
Dreptăţi care nedreptăţesc.

Sunt multe contradicţii, multe:
Sunt uri adânci ce nasc iubiri,
Sunt suferinţi ce-aduc lumină
Şi fericiri nefericiri!..

solitudine..

A zilei pleoapa-ncet se lasa
Si noaptea e la inceput,
Aprind luminile in casa,
In suflet totul e tacut.

Tacere e in jurul meu,
Nici o fiinta pe aproape,
Doar Bunul Dumnezeu si eu,
Si amintiri... nenumarate.

O mare de singuratate,
Sau solitudine, ce-o fi?
Eu sunt aici, ei sunt departe
In orice timp, in orice zi.

E dorul meu sfasietor,
Pasesc spre MAINE cu sfiala,
Se-aprinde-un gand ratacitor
Si alte mii, vin in navala..

un joc de cuvinte..

O foaie albă, un creion negru,

O mină tocită, un gând funebru

Un vers monoton, o rimă pierdută,

Un vis încâlcit şi-o privire mută.

Un amănunt, un secret,

O carte deschisă, un mic poet,

O melodie simfonică, un dans de penel,

O cireaşă cu aromă de caramel.

Un nor de soare, o ploaie de stele

Un picur de speranţă în visele mele,

O zi luminată de ochiul unui mac,

O noapte cronometrată de-un ceas,

Tic, tac..

optimism de pesimist..

Să fii printre oameni, să râzi, să vorbeşti
Şi glume şi basme senin să rosteşti
Şi, totuşi, în tine, trăgând tot mai greu,
Să fiarbă tristeţea şi sila mereu.

Prin lume să umbli, cu zâmbet curat,
De tot ce-i prin preajmă să fii fermecat
Şi sfaturi de aur la semeni să arunci –
Când nu ştii de unde – şi unde te duci.

Să fii optimist, să fii foarte-atent,
Nicicum, niciodată, să nu pari absent -
Când singurătatea te sapă avan
Şi somnul ţi-e, zilnic, feroce duşman,

Şi sigur pe tine, să-arăţi orişicând,
Jignirea şi ura s-o-ntâmpini zâmbind -
Când vremea te-mpinge, parşiv, spre neant
Şi toţi cei de-aproape te-njură savant.

Răbdarea să-ţi fie la cheie breloc,
Să crezi în visare, să crezi în noroc -
Când tu ştii, prea bine, că totu-i meschin
Şi scârbe, în valuri, din zare tot vin...

În lumea aceasta, prea plină de proşti,
De vrei să fii sincer – doar ura cunoşti
Şi singur, în tine, te-nchizi tot mai des -
La mijloc, e-n toate, vulgar interes.

Iubirea-i o vorbă, rostită cu sârg –
Dar goală de sensuri, când ura dă-n pârg...
Hai, suflete, ajungă-ţi atâta bocit –
Amestecă-te-n humă - şi pari fericit!!

acum si de acum..

Picuri de sange si lacrimi amare
Din inima trista, facuta bucati
Astai-i destinul, e o chemare
Fara mila, ne da lectii la toti.


Sa suferi, sa plangi, sa inveti
Nu-i pasa, e nestiutor
Din lacrimi, greseli, iei poveti
In drumul spre viitor.


Nicicum nu-i cum vrei,
Cum visezi in noptile calde
Sansele vin doua, trei,
Sau pentru tine sunt prea departe.


Asta e soarta, unica pentru fiecare
Ierarhizata, aleasa de Cel de Sus
Te-nvata sa-L respecti mai tare,
Sa speri, cand visele s-au dus.


Nu plange, lumea iti spune,
Putea fi mai rau si o stii,
E una din sansele bune
Profita de ea, nu glumi.


Invata sa speri, sa muncesti
Si roadele se vor vedea
Fii sigura, ai sa primesti
Ce e frumos, de-ai merita.


Tu esti puternica,o stii
Si poti sa faci mai mult
Propune-ti sa demonstrezi lumii
Ca nu e pentru ca n-ai putut.


Incredere-n EL si in tine
Nu-i acum capat de lume,
E sansa ta, nu o respinge
Fii optimista, mergi inainte!

voi numai de viata asta..

Voi numai de viaţa asta
vă-ngrijoraţi şi vă vedeţi
cum n-aţi avea decât viaţă
—Voi oare moarte nu aveţi?

Doar trupu-acest vă robeşte
pe el puneţi întregul preţ
de parcă sunteţi numai trupul
—Voi suflet oare nu aveţi?

La clipa aceasta-i cereţi totul
ei vă jertfiţi, ai ei vă vreţi
dar oare numai Astăzi este
—Voi veşnicie nu aveţi?

Urziţi la fapte vinovate
nepăsători şi îndrăzneţi
dar oare nu este-o răsplată
—Voi oare Dumnezeu n-aveţi?

poem..

În inima verii
dimineaţa este cuprinsă de furtună.

Norii trec ca batiste albe de "adio";
vântul călătorind, îi flutură în mâinile sale.

Inima infinită a vântului
pulsând deasupra iubirii noastre tandre.

Orchestral şi divin, răsunătoare printre copaci
ca o limbă bogată în războaie şi cântece.

Vânt ce înlătură frunzele moarte cu o atingere rapidă
şi îndoaie săgeţile pulsânde ale păsărilor.

Vânt ce-o răstoarnă pe ea în valul fără de stropi
şi-n substanţa fără de povară, şi-n flăcări aplecate...

Din abundenţă, săruturile ei sparg şi afundă,
asaltate la porţile vântului de vară.

si voi si tu si eu si voi..

Suntem natura plină de contraste
în care ne-adâncim mereu, mereu,
şi timpul ce la tâmple ne tot bate,
îl simt şi ei şi voi şi tu şi eu.

Şi-nveşmântaţi în albele odăjdii,
ne biciuim cuvintele mereu,
să bată înspre porţile nădejdii
la care stăm şi tu şi voi şi eu.

Şi viaţa se perindă-n cavalcadă
prin ochii noştri-atât de goi,
de dragul ei mai tragem o ocheadă
spre-un altceva şi eu şi tu şi voi.

Şi de-am putea s-avem în mână frâul
Şi herghelia s-o oprim apoi,
Tot mai puţini am trece râul
Care se-apropie tăcut de noi.

Dar timpul ne nechează în ureche
Şi bate cu copita-i tot mereu,
Viaţa a pornit-o iar la streche
Şi-odat' cu ea şi voi şi tu şi eu..

muntele..

Unii oameni urcă pe munte
pe cele mai cunoscute trasee;
alţii din ignoranţă sau din frondă
incearcă să urce pe cele mai grele
şi necunoscute itinerare
iar alţi în schimb aleg din comoditate
cele mai uşoare drumuri
numai că acestea
coboară, coboară, coboară...

Cine nu se apropie de Dumnezeu
în fiecare zi, acela se îndepărtează
de Dumnezeu în fiecare clipă..

spectacol..

În mână un buchet de flori din grădiniţă,
Şi-n ochi speranţe mari spre ziua ce-o să vină,
O văd cum iese-afară, frumoasă, în rochiţă,
Trotuarul e o scenă iar ea e în lumină.

O văd cum stă pe bancă şi-i tare fericită,
Şi mă apropii iar împins încet de dor,
Apare alt actor şi-i cântă, şi-i recită,
Iar eu rămân în spate un simplu spectator.

În mână flori uscate aşteaptă ziua care
A fost întârziată mai mult de zece ani,
Să fie-aceasta oare o noua încercare
Să le găsesc căminul acestor ochi orfani?

O văd pe-aceeaşi scenă în aceeaşi lumină,
Şi mă îndrept spre ea timid şi gânditor,
De unde-aveam să ştiu că el iar o să vină,
Şi eu o sa rămân acelaşi spectator.

O mână de ţărână aşteaptă să sosească,
O zi de bucurie pe scena asta tristă,
Ochii îmi sunt bătrâni şi-ncep să obosească,
Şi totuşi ei iubesc o singură artistă.

După atâţia ani îi jur inimii mele,
C-această zi va fi lipsită de regrete,
Îngenunchez pe scenă, şi lacrimile-s grele,
Căci la acest spectacol nu se mai dau bilete..

cea mai frumoasa poezie..

Cea mai frumoasă poezie
este poezia care n-o poţi scrie.
Ea stă împăturită
în pergamentul sufletului tău:
neatinsă, cuminte
şi-atât de sensibilă.

Ca şi cum un Dumnezeu
numai al tău,
ţi-ar sta închis în pântec,
cerând de fiecare dată hrană.
Acel platou cu amestec
de sentimente şi metafore
înăbuşite-n sos de cuvinte flambate.

Cea mai frumoasă poezie
stă scrisă fară de voia ta.
Uneori o găseşti încrustată
pe o bancă
sub formă de inimă
sau pe faţa
bătrâneilor simpatici,
plimbându-şi liniştea de mână
cu degetele încleştate de cercuri.

Cea mai frumoasă poezie
nu o poţi scrie.
..............
... cu pana,
îi poţi pipăi
doar o particică
infimă
din imensitatea ei..

val..

Ploua des
Cu jar
Flori umede
Lacrimi de vreme
Drumuri deschise
Privire cetoasa
Vorbe tacute.
Ma dezveleste un rau
Ma inunda un val
Un val colorat.
Ma bolteste curcubeul
Inmuguresc degetele
Parul infrunzeste
Canta respiratia
Langa suflet
In suflet
Viata...

oglinda..

ai strigat la mine
cu gandul
si ai atipit istovit,
violet tu si cerul meu interior...

te-as sfasia cu privirea
te-as iubi cu viata mea
te-as ingropa in dorinta

te-as ierta..

suflet..

Ce destin este acesta,
Sa te trezesti pentru a muri?
Spune-mi,
Minte-ma, acopera-ma cu tine, cel din poveste,
Gaseste-mi inima si invat-o iar sa zboare...

Pentru ca vezi? mai am o fereastra spre cer,
Si stand pe pervaz
Te-am zarit

Tineai in brate un soare mare, portocaliu,

Poate stii tu
Spune-mi tu..

ochii..

Privind prin ochii ei
De-un cenusiu abstract
Priveai direct in mare.
O mare a sufletului sau
Scaldat necontenit
In lacrimi sacre.
Pupile decolorate
Si vid in sufletul chinuit
De nemiloasa maturizare.
Privirea alunecoasa,lichida
Prea obosita sa mai vada
Dincolo de zidul construit.
Nici o fereastra,nici o poarta
Spre inima sa-mpovarata
Doar ochii mici si tristi
Si cenusii ca plumbul.

refugiu..

Singurătatea are un gust amar,

Când stai pe gânduri solitar

Şi te gândeşti la infinit:

-Unde trăieşti , la ce-ai muncit?

Nu-ţi vine uneori să crezi ,

Cum ai putut mereu să pierzi

Mereu acelaşi lucru drag,

O dragoste lăsată-n prag.

Lăsaţi mâhnirea!

Nu, dragii mei, lăsaţi mâhnirea!
E timpul care ne-a schimbat,
Zadarnic luptă amintirea,
Nu-nvie arborul uscat!
Ne-a despărţit de mult destinul,
Ne-a înrăit al vieţii greu.
Azi ne-a rămas prieten vinul,
Şi tinereţea e-n căminul
Şi-n catalogul din liceu.

Creuzet..

Creuzetul de culori,
Inodor,
Indiscret
Si insipid
A intrebat
Din ochii ascutiti,
De ametist,
Unde poate
Si ar trebui
Curcubeul
Sa-si aleaga picatura
Pe care
Sa o ia in palme
Si s-o transforme
In infinitatile mici
Pe care
Le vedem
Din cand in cand…
Dintr-o infinitate de timp
Intr-o alta infinitate…

Si i-am raspuns:
Chiar vrei sa stii?
In corola de lumini,
Coboara-te
Si transforma-te
In forma
Pe care o vezi
Luandu-si zborul
Peste crestele infinitatii
De care-ai fugit.

Wrapped Around You..

Let's have a talk
About you and me
Or I'll work my way out
Of this broken dream
Seems like we are dressed in complication
But this dress does not fit
Time never stops
Time never sleeps
Time saw me crashing
Into the same old things
Time gives me advice about the future
Do you want to be in it?

Rush hour has come
Hurry up and leave
If you cannot wait
Kiss goodbye our destiny
With an eternal kiss

Do you understand
My reality
Are you strong enough
Can you live with it
I won't give you more than you deserve
That is just the way it is

Is your spirit black
Is your spirit white
I hate shades of gray
They confuse my mind
It's either one way or the other
Now what do you think about that?

Rush hour has come
Hurry up and leave
If you cannot wait
Kiss goodbye our destiny
With an eternal kiss

Put yourself in my shoes
Or tear my pride apart
Either way
You give up or you start

Rush hour has come
Hurry up and leave
If you cannot wait
Kiss goodbye our destiny
With an eternal kiss

delir..

Mister in ochii tai,
Pe buze legamant,
Dar pasii ti-s de lut.
Astept plangand.
Tu nu mai vii…
Nu vrei, sau nu mai poti
Destinul, inc-o data,
Alege pentru toti.
Si-i trist…
Sa vezi in fiecare seara
Aceiasi ochi incercanati
De lacrimi si povara.
Un suflet am
Si -i obosit de mult.
Sau poate mi l- ai luat
Cu acel ultim sarut.
E trist…
Sa spui in fiecare seara
Cu maini si lacrimi tremurande
Aceeasi rugaciune lunga, amara.
Dar tu nu vii…
Poate -ai uitat
De pura mea iubire
Nascuta din pacat.
Si de-ai uitat
Indreapta-ti pasii tai, de lut,
Spre alta viata, alt oras,
Alte-amintiri si alt sarut.

pe tine..

Eu nu te chem.
Si niciodata nu te-am chemat.
Tu vii si pleci si iarasi vii,
Esti frumos si alb si demn.
Esti speriat si mic si ciudat.
Nu simti ce vrei si vrei sa stii
De ce te trage ata spre mine
Ai vrea s-o rupi, sa fugi
Dar…….
Ti-e teama sa faci ce nu e bine.
Nu crezi, nu vrei de-ajuns
Inca negi.
Ti-e greu (ca) sa-ntelegi ce-i ascuns.
Ai zice ca-i o vraja dar nu crezi
Ca e posibil sa existe
Atatea flori si stele triste,
Din care una e aparte.
Vezi!
Nehotararea ta te costa.
Si-ai vrea sa fii din nou acolo,
In ceasul ce-ti pare-asa departe
Sa ai puterea sa o convingi
Sa te convinga s-o opresti.
Ea stie ce vrei
Ea stie sa vada prin tine
Ea are puterea
De a crea lumea pentru cei
Ce varsa de amar suspine.
E om, e zana, e preafrumoasa creatura.
Acolo, departe in lumea ei
Ai avea fericirea vesnica.
Te umpli uneori de ura
Cand vezi ca nu ti se da ce cei.
Esti om..

inima..

Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu inima ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea - rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb o bucata din inima lui, ce se potriveste in locul ramas gol in inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, raman margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult deoarece imi amintesc de dragostea pe care am impartasit-o cu cel de langa mine.Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic in schimb, nici macar o bucatica din inima lor. Acestea sunt ranile deschise din inima mea, gaurile negre - a-i iubi pe cei din jurul tau implica intotdeauna un oarecare risc..

la zid..

Se facea ca fixam în pioneze
inimile noastre puse la zid,
apoi luam distanta regelmentara
atenti să nu ne prabusim cu plutonul în vid.

Puneam arma la ochi,
cine-ar mai putea să ne minta?

Suntem gata, suntem gata cu toti
să tragem la tinta!

cine moare..

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i"
in locul unui vartej de emotii, acele emotii
care invata ochii sa straluceasca, oftatul sa surada
si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile "responsabile".
Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste; cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte
de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras
si cine nu raspunde chiar daca stie intrebarea.
Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna
ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa iti fie foame, sa-ti fie foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi..

ma doare ochiul..

Ma doare ochiul
de uratul care umbla pe strazi
Si unelteste impotriva mea
clevetitoare planuri.
Ucide, musca, latra!
Mi-e frica si fug.
Nu te grăbi altora să le placi -
O fi vre-unul mai deştept ca tine,
Dar vei găsi răspuns cu mult mai bine
Tu singur la problemele ce-ţi faci.

Degeaba plângi şi-n şapte te desfaci
Să scapi de întrebările străine;
De ale tale - cu atât mai bine,
Deci fă ceva cu viaţa să te-mpaci.

Nu fiecare înţelege-ndată,
Că viaţa nu-i poveste fermecată -
Nu ai răgaz, popasuri... Mii de draci!

Povara anilor ţi-e tot mai grea,
Ci dacă-nfrunţi epoca - vei putea
Tu inima-n făclie s-o prefaci!

trecut-au anii..

Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri
Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nţelese, pline de-nţelesuri -
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpesuri,
O, ceas al tainei, asfinţit de sară.

Să smulg un sunet din trecutul vieţii,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;

Pierdut e totu-n zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea… mă-ntunec!

Apus de inima..

cuvintele tale încearcă s-ajungă
la inima mea
şi ploaia şi vântul pereţii îi freacă
şi ea devine prea grea...
un cutremur o zguduie crunt, un picur de apă
o loveşte cu sete,
o floare o mângâie blând.
viaţa, speranţa se bat să pătrundă
prin sufletul meu
sau prin gând...
la inimă se grăbesc să ajungă
să stea
soarele, luna, pământul şi tu
cum tu inchizi ochii... se stinge şi ea...

idila..

De-atâtea zile plânge Cerul!
Chiar şi-n această dimineaţă
Pământul şi-a-nălţat reverul,
La gât şi-a pus fular de ceaţă.

Şi toate văile-şi îmbracă
În voaluri umede, lăptoase
Şi roagă Cerul să mai tacă,
Destul cu toanele-i ţâvnoase!

Dar Cerul stă posomorât,
Cu norii traşi vârtos pe frunte,
Priveşte spre Pământ urât,
Trimite Ploaia să-l înfrunte.

A pus sechestru peste Soare,
Nu-l lasă-o clipă să se-arate,
Nu ştiu ce supărare are,
Că doar Pământu-i este frate.

La stele şi la Doamna Lună
A pus de strajă nori şi vântul,
Le-a pedepsit de-o vreme bună
Să nu se vadă cu Pământul.

Plutea în aer dezolarea,
Insuportabilă-aşteptare,
Toţi munţii, apele şi marea
Puneau aceeaşi întrebare.

Frumoasa Lună bănuia
De ce plângea atâta cerul,
Chiar foarte sigură era
Pe unde şade adevărul.

S-a hotărât să îi vorbească,
Să ia sfârşit această stare,
Nu mai dorea să-l chinuiască,
De-ajuns cu-atâta supărare!

"Pământul, eu l-am mângâiat
Cu raza mea de la distanţă,
A fost un gest nevinovat
Ce n-are nicio relevanţă.

Nu fi gelos! Doar ştii prea bine
Că-n veci eu nu te părăsesc,
Voi sta mereu aici cu tine,
La tine-n braţe eu trăiesc."

Măreţul Cer s-a luminat,
În patru zări trimise Vântul,
Toţi norii negri-a alungat
Şi Soarele-a umplut Pământul

ploua!!

Da, ploua cum n-am mai vazut...
Si grele talangi adormite,
Cum suna sub suri invechite!
Cum suna in sufletu-mi mut!

Oh, plansul talangii cand ploua!

Si ce enervare pe gand!
Ce zi primitiva de tina!
O bolnava fata vecina
Racneste la ploaie, razand...

Oh, plansul talangii cand ploua!

Da, ploua... si suna umil
Ca tot ce-i iubire si ura-
Cu-o muzica trista, de gura,
Pe-aproape s-aude-un copil.

Oh, plansul talangii cand ploua!

Ce basme talangile spun!
Ce lume-asa goala de vise!
... Si cum sa nu plangi in abise,
Da, cum sa nu mori si nebun?

Oh, plansul talangii cand ploua!

in cinstea celei care a plecat..

Azi-noapte a plouat ca de-obicei,
Că Dumnezeu face ce vrea…
O noapte plouă-n cinstea mea…
O noapte plouă-n cinstea ei…

Azi-noapte, însă, a plouat
În cinstea celei care-a plecat!

A plecat?…
Cine-a plecat?
N-am plecat nici eu, nici ea -
A plecat altcineva!…

Dar cine-a fost nu ştim nici noi!…
Ştim doar c-am găzduit-o amândoi
Şi-am găzduit-o fiindcă ne-a plăcut.
Pesemne Dumnezeu aşa a vrut!…
Că şase săptămâni în şir,
Din ziua când ne-am întâlnit,
O clipă nu ne-am despărţit…
Şi le-am trăit la fel tustrei.
Sorbind doar din parfumul ei -
Parfum de trandafir!…

A stat cu noi,
Şi-am stat cu ea,
Ca doi pantofi pe-o Buhar?,
Ca două mâini într-un manşon.
Ca două flori de crin pe un blazon!…
Şi totdeauna-am fost aşa -
Ea tot cu noi,
Noi tot cu ea…
Şi totdeauna-am fost la fel -
Un trio de violoncel.
Cu care ea ne sincopa,
Ne-ndepărta,
Ne-apropia
Şi, mână-n mână cu-amândoi,
Se destrăma
Şi se-ntregea
Cu fiecare dintre noi!…
Şi totuşi…
Iat-o c-a plecat!…

De ce-a plecat?…
Nici Dumnezeu nu ştie!…
Ştim doar atât -
Că n-are să mai vie
Chiar dac-ar fi s-o-ntoarcem iar din drum!…

Şi norii plini şi grei de-o ploaie nouă
Au hotărât solemn să nu mai plouă
În cinstea nimănui de-acum!

depresie..

Viaţa mi-a scăpat printre degete…
Tâmplele, tâmplele în van au albit;
Pustiul mă soarbe fără să pregete -
Copilul din mine, chiar azi a murit.

Şi spaima mă seacă de orice cuvânt
În ce şi la ce mai pot să mai sper?
Lipsit îmi e traiul de orice avânt
Nimic nu-mi dă lumea - nimic nu-i ofer.

E ceaţă-n fereastră şi-n ochii mei stinşi
Şi-un frig de sfârşit de lume m-apasă...
Sunt frate de suflet cu toţi cei învinşi
Şi nicăieri nu mă mai simt acasă.

Câtă tristeţe şi dor aprins am purtat,
Şi câtă iubire în mine-am avut!
Străine-mi sunt toate, trecutu-i uitat
Şi vii sentimente demult am pierdut.

Viaţa mi-a scăpat printre degete…
Zadarnic, în van, am sperat, am trăit;
Moartea mă cheamă fără să pregete
Şi tâmplele, ah, tâmplele ce mult au albit!

indemn..

Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care sa lupte nu mai vor.

Cat inima in piept iti canta
ce'nseamna'n lupta-un brat rapus ?
Ce-ti pasa'n colb de-o spada franta
cand te ridici cu'n steag, mai sus ?

Infrant nu esti atunci cand sangeri,
nici ochii cand in lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.

femeia?.. mar de cearta..

Femeia? Ce mai este şi acest măr de ceartă,
Cu masca ei de ceară şi mintea ei deşartă,
Cu-nfricoşate patimi în fire de copilă,
Cu fapta fără noimă, când crudă, când cu milă,
A visurilor proprii eternă jucărie?
Un vis tu eşti în minte-i ¬ şi astăzi te mângâie,
Iar mâne te ucide. Cu acelaşi râs pe buză
Ea azi ascultă şoapta-ţi de-amor să o auză,
Iar mâni cu mii propuneri te chinuie şi ştie
Că orice nerv în tine îl rumpe şi-l sfâşie.
Comediantă veche ca lumea ¬ comedie
Ea joacă azi ¬ juca-va de astăzi ani o mie,
Cu-aeeaşi mască mândră, netedă, mişcătoare ¬
Şi cel iubit de dânsa azi râde, mâne moare.
Şi astă nerozie, cruzime întrupată,
În lumea cea de chinuri ea oare ce mai cată ¬
Ea, cea ce nu gândeşte, gândind doară cu gura?
Căci sărutări şi vorbe de-amor i-a dat natura,
Şi râsul cel mai vesel, zâmbirea-mbătătoare,
Atâta-nţelepciune e-n gura ei de floare,
Atâta-nţelepciune pari a vedea, ş-atâta
Plăcere pare-a duce în inima-amărâta,
Când capul c-oboseală pe umăru-i ţi-l culci
Sau când te uiţi în ochii-i ucizători de dulci,
Încât chiar mântuirea cea vecinică ţi-o sfermi
Şi redevii un Sizif ¬ sacrifici pentru viermi:
Să le compui în lume o haină-n generaţii ¬
Sacrifici şi mândrie, şi minte, ş-aspiraţii.
O, moarte, dulce-amică ¬ sub mantia ta largă
Acoperi fericiţii ¬ şi magica ta vargă
Atinge câte-o frunte de om, ce te doreşte:
Îl face ca titanii, de tot despreţuieşte,
Despreţuieşte lumea, pe sine ¬ şi-n sfârşit ¬
Despreţuie gândirea că e despreţuit.
Priveşte astă viaţă ca pas spre mântuire,
Ocazie durerei, o lungă adormire
În inimi spăimântate ¬ un chin şi o povară,
Ce veacuri ce trecură pe umeri i-ncărcară.
A vieţii comedie mişcată e de aur ¬
Când scena astei vieţe e-al mântuirei faur.
Ironică e ziua ce vesel te priveşte
Pe când în fire-o fiinţă pe alta prigoneşte,
Ironică-i mişcarea a florilor în vânt
Când sug cu rădăcina viaţa din pământ;
Ironic e pământul ¬ visternic de vieţe
Când sânul lui ascunde seminţe mii, răzleţe,
Cari ieşind odată l-a soarelui lumină,
Cu capul se salută, se sug cu rădăcină.
O luptă e viaţa şi toată firea-i luptă,
Milioane de fiinţe cu ziua întreruptă
Susţin prin a lor moarte, hrănesc prin putrezire,
Acea frumoasă haină ce-acopere pe fire.
În van creaţi la vorbe şi le-azvârliţi în vânt:
Plodirea este rodul femeii pe pământ.
Priviţi acele râsuri, zâmbiri, visări, suspine,
Dorinţa de plodire o samănă în tine.
Ce vă certaţi cu noaptea şi buiguiţi cu luna?
De-ţi face-o, de nu-ţi face-o… tot una e, tot una.
De nu-ţi fi voi în lume din nou să prăsiţi neamul
Oricare vită şuie, oricare tont e-Adamul
Vieţei viitoare… şi fie-un par de gard,
Femei rămâie-n lume, de doru-i toate ard.
O, moarte! ¬ nu aceea ce-omori spre-a naşte iară.
Ce umbră eşti vieţii, o umbră de ocară ¬
Ci moartea cea eternă în care toate-s una,
În care tot s-afundă, şi soarele şi luna,
Tu, care eşti enigma obscurei conştiinţi,
Cuprins-abia de-o minte, din miile de minţi,
Tu, stingere! Tu, haos ¬ tu, lipsă de viaţă,
Tu, ce pân- şi la geniu spui numai ce-i în cărţi;
O, slabă fulgerare… cea, cărui nu te teme,
Îngheţi nervul vieţii din fugătoarea vreme,
Când alţii cu-a lor gânduri mereu în lume sapă,
¬ Istorie e viaţa ce scrisă e pe apă ¬;
Pe tine, dulce-amică, pe tine, întuneric,
Tu, care c-o suflare stingi jocul cel feeric
Al lumei sclipitoare ¬ pe tine, gând de noapte,
Te stinge o femeie cu tainicele-i şoapte.
Nimic nu e în şoapta-i ¬ ştii tu ce ea şopteşte?
Ea nu mă vrea pe mine ¬ pe tine te urăşte
Când îmi zâmbeşte mie, ea-atunci s-a pus la pândă:
Tu eşti jertfa la care ţinteşte-a ei izbândă,
Ea n-a ştiut vodată, că ce voieşte-i alta ¬
Că tu eşti inamicu-i şi că eu sunt unealta.
Unealtă chinuită! unealtă de ocară,
Când eu cunosc prea bine iubirea că-i amară,
Mă mint pe mine însumi, doresc şi cred c-amorul
Folos mi-aduce mie…

glossa..

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

carantina..

Durerea nu e contagioasă,
Vă asigur, durerea nu se transmite,
Nici un nerv răsucit în trupul aproapelui meu
Nu produce în mine sfâşietoare atingeri.

Durerea nu e contagioasă, durerea
Singularizează mai atroce decât zidurile,
Nici o carantină nu izolează atât de perfect,
E banal ce spun - acesta e argumentul.

Doamne, câtă literatură conţinem!
Sentimentele - vă amintiţi? - le-am învăţat încă la şcoală.
În jurul patului celui ce moare ei plâng,
Dar nu se contaminează de moarte nici unul.

Fiţi liniştiţi, privegheaţi altruişti pe bolnavi.
Nu veţi lua durerea lor, fiţi fără teamă.
A murit. Vrea cineva să-l urmeze?
Numai bocete tradiţionale.

aripi se frang..

Mereu aripile se frâng
Mereu ţărâna asta speră
Mereu pe trista noastră sferă
Obrajii râd şi ochii plâng
Heruvi de o zi crescuţi în seră
Ne prăbuşim în câte un crâng
Mereu aripile se frâng
Mereu ţărâna asta speră
Aşa venim din eră în eră
Ba spânzuraţi de un zbor nătâng
Ba sfâşiaţi de vreo himeră
Mereu ţărâna asta speră
Mereu aripile se frâng.

se bate miezul noptii..

Se bate miezul nopţii în clopotul de-aramă,
Şi somnul, vameş vieţii, nu vrea să-mi ieie vamă.
Pe căi bătute-adesea vrea mintea să mă poarte,
S-asamăn între-olaltă viaţă şi cu moarte;
Ci cumpăna gândirii-mi şi azi nu se mai schimbă,
Căci între amândouă stă neclintita limbă.

Ce suflet trist…

Ce suflet trist mi-au dăruit
Părinţii din părinţi,
De-au încăput numai în el
Atâtea suferinţi?

Ce suflet trist şi făr- de rost
Şi din ce lut inert,
Că după-atâtea amăgiri
Mai speră în deşert?

Cum nu se simte blestemat
De-a duce-n veci nevoi?
O, valuri ale sfintei mări,
Luaţi-mă cu voi!

Cu mâine zilele-ţi adaogi..

Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi.

Când unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El şi răsare undeva.

Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-acelaşi vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleaşi frunze cad.

Naintea nopţii noastre umblă
Crăiasa dulcii dimineţi;
Chiar moartea însăşi e-o părere
Şi un vistiernic de vieţi.

Din orice clipă trecătoare
Ăst adevăr îl înţeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Şi-nvârte universu-ntreg.

De-aceea zboare anu-acesta
Şi se cufunde în trecut,
Tu ai ş-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.

Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi,
Având cu toate astea-n faţă
De-a purure ziua de azi.

Priveliştile sclipitoare,
Ce-n repezi şiruri se diştern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gândului etern.

tacere..

Mă recunoşti?
Da… desigur, trecut-au anii!
N-am să te-ntreb de unde vii
Şi nici măcar ce-ai mai făcut,
Nici câte lacrimi mi-ai trimis,
Sau cât de mult te-au mai durut,
Nici câte vise mi-ai ucis,
N-am să-ţi mai spun nimic mai mult.
De fapt, nu am să scot nici un cuvânt.
Poate… doar să te privesc…
Îţi aminteşti?
-toate în viaţă au un rost-
Where have you been when I was lost?
Când încercam în disperare
Să îţi explic o vorbă mare
Pe care toată lumea o ştie:
Că în iubire nu există ierarhie!
Cu toate acestea
N-aş fi putut să te urăsc…
Urăsc naiva care-am fost.
Dar n-am să pot nicicum schimba
O clipă doar din viaţa mea.
Şi n-am să-mi însuşesc decât
Tăcerea modelată-n plumb,
Topit
In argintul te iubescului folosit
Ca monedă -interzisă acum- de lut,
Oricum n-aş fi primit mai mult
Nici un cuvânt…
Nu am să-ţi zic.
Oricum n-ai înţeles nimic!
Alt suflet în loc n-ai cum să-mi pierzi
Prin tot acest deşert ce ne desparte.
Şi chiar de mâine-ar fi o zi
Acum e noapte..

nu-mi lua iubirea..

De ce plâng, Doamne? Că am sufletul plin
De dragoste, de dor şi de credinţă?
Cum aş putea eu, Doamne, să spun că e un chin
Să simt tot ce mi-ai dat? Îţi port recunoştinţă!

Mi-ai dat iubire şi speranţă în destin,
Mi-ai dat credinţa pentru-o-ntreagă viaţă.
Cum aş putea să plâng că am sufletul plin?
Cad în genunchi plecându-mi a mea faţă.

Şi-Ţi mulţumesc, Doamne şi Te implor acum,
Să nu îmi iei nimic din tot ce Tu mi-ai dat
Şi chiar dac-am să plâng în lungul vieţii drum,
Să nu-mi consideri plânsul ca pe un greu păcat.

Şi-Ţi mulţumesc pentru că, Tu, îmi eşti
Tot sprijinul, tot reazemul din viaţă;
De rele, Doamne, Te rog să mă fereşti
Şi dă-mi iubire, şi dă-mi, Te rog, speranţă.

Iubire pentru oameni, speranţă-n veşnicie,
Dă-mi liniştea de care am nevoie,
Fereşte-mă, Doamne, de ispită şi prostie
Şi lasă-mă să cred, Te rog, Doamne, dă-mi voie.

Să sper şi să cred în dragostea şi-n mila Ta,
Să simt că nu e vis speranţa pe pământ
Şi ia-mi, Te rog, viaţa şi fă ce vrei cu ea,
Dar nu-mi lua iubirea, e tot ce am mai sfânt.